What if I’ve forgotten the most important thing? What if somewhere inside me there is a dark limbo where all the truly important memories are heaped and slowly turning into mud?
Category Archives: Thoughts
Despre persoane cunoscute. Și despre invizibilii care-i admiră în tăcere
La sfârșitul zilei, suntem cu toții oameni. Așa cum spunea Toni Morrison, într-o fabulă: „you are not the work you do; you are the person you are.”
Despre oameni și flori. Selas, trandafiri, bujori și cârciumărese
Pentru mine, bunica asta bună și blândă și calmă, care mi s-a scurs printre degete de aproape un an, va rămâne un buchet de flori colorate și frumoase tocmai prin simplitatea lor. Asemenea unei iubiri modeste, dar devotate, care nu cere niciodată nimic în schimb.
Despre pierderea unei generații. Chester Bennington și arta care m-a făcut să mă simt mai puțin ”numb”
Nimic mai agonizant decât bestia gri care își face loc în interiorul unora dintre noi și care crește și crește și crește, lăsând tot mai puțin spațiu pentru ca lumina sau aerul să mai pătrundă înăuntru. Nu este nevoie de o expertiză a unui specialist care să certifice asta.
Firul roșu (II). Despre drumuri spre acasă. Câteva întoarceri întunecate. „Manchester by the Sea”, „Juste la fin du Monde”, „Lion” și „Sieranevada”
Suntem ființe care se refugiază în ceea ce semnifică „acasă”, ca într-un spațiu al unei fericiri imemoriale. Tânjim după „acasă”. „Acasă” ne cheamă. Uneori, se poate întâmpa să fugim de acest „acasă”. Ne îndepărtăm de „acasă”. Însă, în final, ne întoarcem tot în același punct. Asemenea somonilor.
Treizeciuri. Despre plecări neașteptate. Şi despre cei care rămân în urmă
Curând vom fi în data de 30. O dată care marchează plecări neașteptate. Fiecare zi se rotește în jurul unui 30, ca o așteptare continuă – ca o așteptare care ține toată viața, cum ar spune Paler. Aud cum mi se împletesc în gând sunete și litere, care-mi vorbesc toate despre plecări neașteptate. Plecări care au deschis bucle ale timpului – asemenea celor în care se refugiază personajele lui Murakami.
Când dementorii prind chip uman. Despre teamă și alți demoni
Astfel, fiecare nouă tragedie, fie că are loc la zeci, sute sau mii de kilometri depărtare, te lasă tot mai lipsit de speranța la o zi de mâine pașnică.
Bun venit în Capitala nepăsării
Ajung acasă, plină de frustrări. Țara nebunilor și a paradoxurilor. Iar eu m-am simțit fix ca o Donna Quijote.
Anatomia unei absențe. Despre obiecte pierdute
La un an și puțin după pierderea romanului, am pierdut o pereche de căști. Niște căști banale, de altfel. Negre și discrete. Însă, în banalitatea lor, căștile alea deveniseră un fel de prelungire a mea, un scut protector.
România pumnului ieftin plătit
Probabil că dacă rămâneam ignorantă, acum puteam să îmi văd fericită de învățat pentru examene, fără să mă revolte și să mă macine că un individ a primit doar 1000 de lei amendă după ce a bătut o femeie într-un bar, pentru că l-ar fi atenționat că vorbește urât. Și acei 1000 de lei nici măcar nu reprezintă valoarea unor serii bune de palme și pumni, ci a deranjării liniștii publice.
Alta's World 