Despre oameni și flori. Selas, trandafiri, bujori și cârciumărese

Pentru mine, bunica asta bună și blândă și calmă, care mi s-a scurs printre degete de aproape un an, va rămâne un buchet de flori colorate și frumoase tocmai prin simplitatea lor. Asemenea unei iubiri modeste, dar devotate, care nu cere niciodată nimic în schimb.

Despre pierderea unei generații. Chester Bennington și arta care m-a făcut să mă simt mai puțin ”numb”

Nimic mai agonizant decât bestia gri care își face loc în interiorul unora dintre noi și care crește și crește și crește, lăsând tot mai puțin spațiu pentru ca lumina sau aerul să mai pătrundă înăuntru. Nu este nevoie de o expertiză a unui specialist care să certifice asta.

Firul roșu (II). Despre drumuri spre acasă. Câteva întoarceri întunecate. „Manchester by the Sea”, „Juste la fin du Monde”, „Lion” și „Sieranevada”

Suntem ființe care se refugiază în ceea ce semnifică „acasă”, ca într-un spațiu al unei fericiri imemoriale. Tânjim după „acasă”. „Acasă” ne cheamă. Uneori, se poate întâmpa să fugim de acest „acasă”. Ne îndepărtăm de „acasă”. Însă, în final, ne întoarcem tot în același punct. Asemenea somonilor.

Treizeciuri. Despre plecări neașteptate. Şi despre cei care rămân în urmă

Curând vom fi în data de 30. O dată care marchează plecări neașteptate. Fiecare zi se rotește în jurul unui 30, ca o așteptare continuă – ca o așteptare care ține toată viața, cum ar spune Paler. Aud cum mi se împletesc în gând sunete și litere, care-mi vorbesc toate despre plecări neașteptate. Plecări care au deschis bucle ale timpului – asemenea celor în care se refugiază personajele lui Murakami.