Firul roșu (II). Despre drumuri spre acasă. Câteva întoarceri întunecate. „Manchester by the Sea”, „Juste la fin du Monde”, „Lion” și „Sieranevada”

Suntem ființe care se refugiază în ceea ce semnifică „acasă”, ca într-un spațiu al unei fericiri imemoriale. Tânjim după „acasă”. „Acasă” ne cheamă. Uneori, se poate întâmpa să fugim de acest „acasă”. Ne îndepărtăm de „acasă”. Însă, în final, ne întoarcem tot în același punct. Asemenea somonilor.

Treizeciuri. Despre plecări neașteptate. Şi despre cei care rămân în urmă

Curând vom fi în data de 30. O dată care marchează plecări neașteptate. Fiecare zi se rotește în jurul unui 30, ca o așteptare continuă – ca o așteptare care ține toată viața, cum ar spune Paler. Aud cum mi se împletesc în gând sunete și litere, care-mi vorbesc toate despre plecări neașteptate. Plecări care au deschis bucle ale timpului – asemenea celor în care se refugiază personajele lui Murakami.

Fete, Fete. „Fata dispărută” vs. „Fata din tren”

Romanul lui Gillian Flynn m-a captivat prin modul de construcție a personajelor, prin stilul literar, prin firul narativ care ia o întorsătură total neașteptată cam după ce cititorul parcurge jumătate din roman și este aproape convins că știe ce s-a întâmplat, astfel că am decis să aștept să descopăr, cu ochii mei, dacă „Gone Girl” poate fi egalat de „The Girl on the Train”.

Firul roșu. Câteva povești cu, despre și pentru frați (I)

Fie ele romane, filme, anime-uri, întotdeauna m-am atașat de personajele care ilustrează complexitatea relațiilor dintre frați, cu bune și cu rele. Cumva, le-am luat apărarea. Cumva, le-am înțeles nemulțumirile, bucuriile, nebuniile, zbuciumul, agonia. Și, de fiecare dată, i-am văzut cum, asemeni mie, nu își caută soluția în părinți, nu și-o caută în prieteni, ci în dublul lor mai mare sau mai mic.

Condamnat(ă) la uitare, cu sânge rece

„Teoria mea e că scriitorul ar trebui să-și controleze chicotelile și să-și usuce lacrimile cu mult înainte de a se fi așezat la masa de scris, dacă dorește să provoace reacții similare la cititor. Cu alte cuvinte, cred că intensitatea maximă în artă, sub toate formele ei, e dobândită cu o minte calculată, dură, rece”, scrie Capote în introducerea romanului „Cu sânge rece”.