Firul roșu (II). Despre drumuri spre acasă. Câteva întoarceri întunecate. „Manchester by the Sea”, „Juste la fin du Monde”, „Lion” și „Sieranevada”

Suntem ființe care se refugiază în ceea ce semnifică „acasă”, ca într-un spațiu al unei fericiri imemoriale. Tânjim după „acasă”. „Acasă” ne cheamă. Uneori, se poate întâmpa să fugim de acest „acasă”. Ne îndepărtăm de „acasă”. Însă, în final, ne întoarcem tot în același punct. Asemenea somonilor.

Treizeciuri. Despre plecări neașteptate. Şi despre cei care rămân în urmă

Curând vom fi în data de 30. O dată care marchează plecări neașteptate. Fiecare zi se rotește în jurul unui 30, ca o așteptare continuă – ca o așteptare care ține toată viața, cum ar spune Paler. Aud cum mi se împletesc în gând sunete și litere, care-mi vorbesc toate despre plecări neașteptate. Plecări care au deschis bucle ale timpului – asemenea celor în care se refugiază personajele lui Murakami.

Garda lui Berik

„Maester, cum este să ai aripi?”, îl întrebase tânărul Agib într-o zi, privind cu admirație cum Giba își îngrijea calul înaripat.
„Este ca și cum ai câștiga Bătălia-cea-din-Urmă și Zeul Ratio te-ar lua în Garda lui Berik”, răspunse Cavalerul din Casta Păzitorilor Tăcuți, iar în ochii de azur i se puteau vedea toată mândria și devotamentul cu care își purta distincția.