„Maester, cum este să ai aripi?”, îl întrebase tânărul Agib într-o zi, privind cu admirație cum Giba își îngrijea calul înaripat.
„Este ca și cum ai câștiga Bătălia-cea-din-Urmă și Zeul Ratio te-ar lua în Garda lui Berik”, răspunse Cavalerul din Casta Păzitorilor Tăcuți, iar în ochii de azur i se puteau vedea toată mândria și devotamentul cu care își purta distincția.
Category Archives: Figments of Imagination
Sfert
Crezi. Crezi că vei fi nemuritor. Că oriunde pășești, urmele-ți vor deveni monumente. Că acel clopot de sticlă în care trăiești e Visul, iar toți cei legați de tine prin piatră și roșu sunt plasați la periferia zonei tale de confort. Iar asta îți e suficient.
Gods reunited
Oh, Sister Havisham, he’d whisper. If only he could turn his face in the direction where her soul was waiting. And stay.
The Invisible Thread
There’s an Invisible Thread and no human can defeat its will.
Pentru tine, de 1000 de ori
Sper că ne mai întâlnim. Pentru că deja îți simt absența.
Ne vedem azi? Ieri? Mâine? Hai să ne întâlnim pentru totdeauna.
Anatomia unei absențe. Despre obiecte pierdute
La un an și puțin după pierderea romanului, am pierdut o pereche de căști. Niște căști banale, de altfel. Negre și discrete. Însă, în banalitatea lor, căștile alea deveniseră un fel de prelungire a mea, un scut protector.
România pumnului ieftin plătit
Probabil că dacă rămâneam ignorantă, acum puteam să îmi văd fericită de învățat pentru examene, fără să mă revolte și să mă macine că un individ a primit doar 1000 de lei amendă după ce a bătut o femeie într-un bar, pentru că l-ar fi atenționat că vorbește urât. Și acei 1000 de lei nici măcar nu reprezintă valoarea unor serii bune de palme și pumni, ci a deranjării liniștii publice.
V-am uitat, mă, v-am uitat! #houseofmemories
V-am uitat, mă, v-am uitat! La aproape trei luni noi aproape că v-am uitat… și nu vorbesc de cei care vă știau, căci pentru ei, nu veți dispărea niciodată. Nu vorbesc nici de ăia de au fost pedepsiți pentru că au fost întruchiparea unei înrădăcinate atitudini românești de „nu mi se poate întâmpla mie!”.
Empatie – pe hârtie?!
Îngropaţi în trivialul fiecărei zi, ridicăm în jurul nostru ziduri, tragem peste ochi cortine opace, să nu cumva sentimentele să ne fie scurtcircuitate de omul străzii care doarme pe o bancă la -10 grade şi, faţă de care am putea măcar să simţim compasiune şi să-i luăm un ceai cald, faţă de prietenul acela despre care ştim că e posibil să fie ceva în neregulă cu el, faţă de doamna care ne pune produsele în plasă, la Mega Image.
Letter to my former self
You chose to hide under the cloth of a distant friendship. Except she wasn’t your friend, and you didn’t own the ship.
Alta's World 