Marș plu(v)nebru

Plouă.
Mă sting ca un cub de gheață într-un
pahar prea cald
– dezorientată printre frânturi de gânduri
de care nu
mă mai leagă nimic –
Ploaia se lipește de umbrela de sticlă
sub care 
mă ascund
și e în van, căci mă topesc.
Mă mistuie picurii din mine!
– picuri morți
odată cu moartea –
M-am topit și nu mă mai transform
în nimic!
Alerg, 
condusă de mâini anonime;
Mă poartă violent printre picuri
îmi izbește ritmuri cunoscute
de timpan!
Mă târăște dincolo de 
absența în care
mă zbat!
Mă oprește la un semafor de umbre
și Tace.
Îmi tace-ntr-o tăcere de ploaie:
o tăcere de gheață.
o tăcere violentă.

Era tăcerea din interior.