Schimbările vin atunci când le aștepți mai puțin. Este acel moment în care, privind pe tavan, la ore când tot ce dorești este să adormi cât mai repede, realizezi că este timpul: timpul să faci lucruri pe care n-ai avut curajul să le faci, lucruri pe care, din orgoliu, ai preferat, poate, să le ascunzi, lucruri de care ți-e greu să te desparți, deși știi că doar îți sunt nocive.
În 2014 am pierdut oameni, am descoperit oameni, am regăsit oameni, am învățat că unele persoane rămân mereu acolo, indiferent de câți ani ar trece peste voi. Am învățat să spun adio, deși, poate că n-aș fi vrut. Deși, în subconștient, știam că nu îmi mai aduce nimic bun. Am învățat să nu mă mai țin cu tot sufletul de prietenii care nu au fost nicicând reale, ci doar proiecții boeme ale unor spirite disimulate, doritoare de a fi mereu neînțelese.
Am învățat să îmi pun sufletul pe linia întâi a frontului, nu pentru cineva anume, ci doar pentru a înțelege mai bine cine sunt și ce vreau. Conștientă de riscuri, m-am aruncat în prăpăstii mai adânci decât știam că voi putea duce, pentru ca, astfel, să îmi ucid orice temere.
Am învățat că orgoliile prea mari distrug începuturi promițătoare. Am învățat că sinceritatea duce la ștergerea unui “ce-ar fi fost dacă” de pe lista măcinantă de proiecții ale imaginației doritoare de alte realități.
Am învățat că, dincolo de măști, oamenii sunt buni, sunt calzi, sunt sinceri – dar pentru a vedea aceste adevăruri trebuie, la rândul tău, să lași de-o parte măștile, să te expui într-atât încât să îți fie frig sufletește. Nu riști, nu câștigi! Riști, însă sunt șanse extrem de mari să și pierzi!
Am învățat că, uneori, oricât de mult ai încerca, unii oameni pur și simplu nu-s meniți să fie acolo. Și, în același timp, cu alte persoane încerci mult prea puțin, însă gravitează-n preajma-ți ca un satelit.
Am învățat că nu trebuie să porți pică prea mult, pentru că asta te distruge doar pe tine, în timp ce pământul va continua să se rotească, indiferent la zbuciumul tău interior.
Am învățat că, dacă fugi de-o cale, însă Universul te tot atrage spre ea, atunci aceea este calea de urmat, calea ta spre pace sufletească.
Am învățat că, dacă te împingi cât poți spre limite, orizontul ți se va lărgi și vei reuși să nu clachezi. Am învățat că, dacă faci un lucru cu jumătate de măsură, este ca și cum nu l-ai fi făcut deloc și ți-ai irosit inutil ore din viață.
Am învățat că, uneori, interesele tale pot răni interesele altora, însă sunt clipe în care trebuie să fii egoist pentru a putea ieși la suprafață.
Am învățat că, dacă cineva nu îți pune niciodată întrebări, înseamnă că pur și simplu au nevoie să fie auziți. Am învățat că astfel de oameni nu te caută când le este bine, ci doar când au nevoie de un public care să le asculte zbuciumurile existențiale.
Am învățat că, uneori, principiile stau în calea fericirii tale, însă e mai bine să fii nefericit și principial, decât lipsit de scrupule și-n al nouălea cer. În final, oricum demonii-ți vor spulbera orice iluzie!
Am învățat să cred în oameni mai mult decât obișnuiam, să îi las să mă învețe ceva, chiar și când nu am nimic în comun cu ei. Până la urmă, suntem ființe unice și de neînlocuit, astfel că fiecare poate contribui, măcar cu un element, la dezvoltarea celor din jur.
Și, în final, mi-am reafirmat că fericirea nu este decât un mic punct efemer și, dacă încerci continuu să o atingi, vei duce o viață cu mult mai mizerabilă decât dacă accepți că e posibil ca ea să nu existe. O viață de gol este mai motivantă decât una în care să visezi continuu la Clipa Alsolută.
Am învățat că Alta nu trebuie să fie mereu Aceeași, că nu trebuie să se afle-n antiteză sau complementaritate cu Una pentru a fi Ea cea Adevărată.
Alta's World 