Iată că a trecut o lună de la isteria Barbenheimer. Oameni din întreaga lume luau cu asalt sălile de cinema să vadă două filme complet opuse, dar amândouă lansate în aceeași zi, cu bugete astronomice și care, probabil, vor lua toate nominalizările în sezonul premiilor: Barbie, regizat de Greta Gerwig și Oppenheimer-ul lui Christopher Nolan. S-au iscat dezbateri legate de cine ce film va vedea prima dată, dacă le vedem pe ambele în aceeași zi – asta însemnând cinci ore de petrecut în cinema. Plus pauze și drumul până la cinema și apoi acasă, o zi de muncă.
Probabil că Barbenheimer va deveni cuvântul anului, deși la 30 de zile de la lansarea oficială, aproape că nimeni nu mai vorbește despre ele, cu excepția a câte o știre despre încasările de la box office.
Cum nota Johann Hari în una dintre cele mai mișto cărți de non-ficțiune citite în ultimii ani, Stolen Focus: Why You Can’t Pay Attention- and How to Think Deeply Again, attention span-ul nostru a scăzut dramatic, astfel că în Statele Unite, studenții au acum abilitatea de a se concentra asupra unui subiect doar 65 de secunde, în timp ce, în cazul angajaților, timpul maximum de concentrare ajunge la trei minute. În condițiile acestea, câteva săptămâni de buzz poate fi interpretat ca fiind un lucru aproape remarcabil.
***
În orice caz, nu subiectul cărții lui Hari vreau să-l abordez aici, ci Oppenheimer.
De fapt, nici nu are rost să spun despre Oppenheimer altceva decât că este un film pe care l-aș recomanda oricui, mai ales în contextul în care avem la granițe un război care nu știm când se va încheia, un Putin scăpat de sub control care amenință periodic, în termeni vagi, cu atacuri așa cum nu a mai văzut lumea. Cu un Kim Jong-un care periodic face teste cu rachete cu rază medie și lungă de acțiune, care acum câțiva ani se „lupta” în declarații despre o potențială amenințare cu președintele american de la vremea respectivă, Donald Trump.
Este interesant de văzut și din punctul de vedere a mentalității americane de salvatorii planetei, cât și a foamei pentru putere care se întâmplă în orice aparat de stat și a unei Americi obsedate de red scare încă din anii ’20 și o vânătoare de vrăjitoare care, într-o formă sau alta, se desfășoară chiar și azi în anumite state americane (câteva exemple ce-mi vin în minte fiind actele de violență ale poliției împotriva persoanelor de culoare, politicile împotriva imigranților, politici împotriva drepturilor femeilor și ale comunității LGBTQ+).
Cel mai surprinzător, însă, mi s-a părut sentimentul de familiaritate care m-a cuprins încă din prima parte a filmului. Mi se părea că știu de undeva detalii despre comunitatea științifică, despre Proiectul Manhattan, despre cursa contracronometru de a realiza și perfecționa bomba atomică. Până când am ieșit din sala de cinema, aveam răspunsul: din literatură.
***
Recunosc că mi-este mult mai ușor să citesc ficțiune istorică sau relatări ale jurnaliștilor și, fără să caut în mod special, am ajuns să citesc câteva cărți care ating tema din Oppenheimer cu mult înainte să apară filmul.
Așa că acest text, așa cum anunțam din titlu, este o recomandare cu 5 cărți pe care le-am citit eu și care vorbesc despre bomba atomică. Le-am aranjat într-o oarecare ordine cronologică, de la ce a fost la ce-ar putea fi, pentru că așa „istoria nu se repetă niciodată, dar adesea rimează” (citat atribuit lui Mark Twain), iar „cei care nu își amintesc trecutul, sunt condamnați să-l repete” (citat atribuit filosofului George Santayana).
Monștri plini de speranță, Nicholas Mosley
Am citit cartea asta acum mulți ani, la recomandarea insistentă a cuiva care mi-a și împrumutat-o. Îmi amintesc că la început mi s-a părut greoaie ca stil și destul de lungă (aproape 700 de pagini), însă este exact așa cum a descris-o editura care a publicat-o la noi: „un tur de forță”. Iar la finalul ei am realizat că a meritat din plin.
La suprafață, vedem povestea de dragoste dintre Max, un tânăr englez care studiază biologia și fizica, și Eleanor, antropolog german cu origini evreiești. Însă această relație se desfășoară pe fondul celor mai zbuciumate timpuri din istoria noastră recentă.
Monștri plini de speranță începe la finalul Primului Război Mondial unde Max, în vârstă de 10 ani, trăiește lângă Cambridge, unde părinții săi au legături apropiate cu comunitatea universitară. Eleanor trăiește în Berlin, având o mamă marxistă și care o admiră pe Rosa Luxemburg și un tată ce predă filozofia la universitate. Din acest punct și până în 1970, vedem prin ochii lor ascensiunea naziștilor în Germania, ascensiunea și dictatura lui Stalin, Războiul Civil din Spania și cursa marilor puteri de a dezvolta primii bomba atomică.
Asistăm la descoperirea unor importante teorii științifice: teoria psihanalitică, teoria relativității, inventarea bombei atomice. Îi ziceam anterior „tur de forță”, pentru că în romanul ăsta afli puțin din toate și toți: despre Einstein, Wittgenstein, Franco, Hitler, Stalin, homosexualitate, comunism, fascism, prostituție, crime de război, genetică.
Este, în cele din urmă, o carte despre monștri, iar o parte importantă din carte e alocată Operațiunii Manhattan și fricii americanilor că alții ar putea dezvolta primii o bombă nucleară. De unde și sentimentul de familiaritate pe care l-am simțit când am văzut Oppenheimer.
Trilogia Secolului de Ken Follett, volumele 2 și 3: Iarna lumii și Capătul veșniciei
Spre deosebire de cartea lui Mosley, am devorat Trilogia Secolului, pentru că Follett are acest mod fantastic de a prezenta istoria într-o formă foarte ușor de parcurs și de înțeles. Fără îndoială, merită din plin toate trei volumele, însă subiectul bombei atomice și perioada Războiului Rece sunt abordate în volumele menționate mai sus. În întreaga serie, urmărim cinci familii din America, Germania, Rusia, Marea Britanie și Țara Galilor, prin vremuri de transformări sociale, politice și economice.
Asemenea Monștrilor plini de speranță, volumul începe cu ascensiunea celui de-al Treilea Reich, continuă cu Războiul Civil Spaniol, al Doilea Război Mondial și ajunge, de asemenea, la lupta Statelor Unite și Rusiei de a dezvolta primele bombe atomice. Acest roman ne poartă din partea de est a Londrei până la Pearl Harbor, Dresda și Hiroshima.
În volumul 3 și ultimul din serie, intrăm în etapa Războiului Rece, criza rachetelor din Cuba, războiul din Vietnam, căderea zidului Berlinului.
Inocentul de Ian McEwan
Am citit cartea în 2017 și ce-mi amintesc din acest thriller psihologic este că l-am simțit ca pe o combinație între Crimă și pedeapsă al lui Dostoievski și Procesul lui Kafka. Este o carte foarte vizuală, foarte dură, cu multă violență, ce se desfășoară în Berlin, în perioada Războiului Rece.
Bazat pe un fapt real despre care nu se cunosc foarte multe detalii, romanul spune povestea unui tunel secret construit de forțele britanice și americane în 1954 sub zona Berlinului aflată sub controlul sovietic, în încercarea acestora de a le intercepta mesajele. Protagonistul este un tânăr tehnician britanic, un „inocent”, care se află prins în mijlocul acestei operațiuni secrete.
Niciodată de Ken Follett
Eu încadrez acest roman la ficțiune istorică speculativă și sper să rămână așa pentru totdeauna. Pentru că abordează un „ce s-ar întâmpla dacă” pe care nu și-l dorește nimeni: un al Treilea Război Mondial în care puterile ce dețin arsenal nuclear sunt la un pas să distrugă lumea.
Am inclus romanul ăsta aici pentru că mi-am amintit de Oppenheimer care, după ce anunță bombardamentul de la Hiroshima, își spune: „Acum am devenit moartea, distrugătorul de lumi.”
Am terminat romanul chiar înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Cartea și-a atras multe critici, pentru că, asemenea altor romane de-ale sale, împletește aspectele diplomatice, geopolitice, cu câteva povești de dragoste, însă ce mi s-a părut mie interesant la ea este succesiunea de mici incidente, aparent independente care, de fapt, duc națiunile tot mai aproape de război.
Follett pornește de la premisa că Primul Război Mondial este un război pe care nu și-l dorea nimeni și face din asta tema cărții: s-ar putea întâmpla din nou? Nucleul acestui roman nu este Europa de Est, ci dinamica SUA-China-Coreea de Nord, toate trei puteri nucleare. Rusia nu este amintită deloc în acest roman și chiar m-am întrebat de ce oare. Dar alianțele din carte, tratatele și parteneriatele lor corespund realității de azi.
Cartea începe în Ciad și Sudan, unde apare o nouă facțiune teroristă și asupra cărora se descoperă arme de proveniență chineză. De acolo, poți descoperi și înțelege cam cum se iau deciziile la Casa Albă, cum și de ce impun statele sancțiuni economice asupra altor puteri, ce rol au rezoluțiile și reuniunile ONU, cum acționează serviciile secrete și diplomații pentru a preveni extinderea și amplificarea unui conflict.
Mai afli cum un incident precum scufundarea unei ambarcațiuni în Marea Chinei de Sud este un atac indirect al unei puteri împotriva altei mari puteri. (Și, dacă ne uităm la ziua de azi, s-a întâmplat anul trecut cu o ambarcațiune din Turcia atacată în Marea Neagră. Turcia, care are un scut antirachetă și care e membră NATO).
Mai înțelegi și de ce invadarea unor teritorii este inițial contracarată doar cu declarații și apeluri la pace. Cum ocuparea unor insulițe din teritorii disputate reprezintă, de fapt, o provocare la adresa inamicului (a se aminti incidentul de la începutul invaziei, din Insula Șerpilor, situată la aproximativ 50 de kilometri de țărmul României).
Cum atacurile cibernetice majore precedă un război terestru, ceea ce se întâmpla în Ucraina la scurt timp după ce Putin anunța că se retrage la granițele ei Ucrainei, în februarie 2022.
Finalul acestei cărți, însă, nu este unul optimist, iar pe mine m-a lăsat cu un gol în stomac. Cea mai dură parte a cărții mi s-a părut atunci când un personaj explică în amănunt ce se întâmplă în momentele de după un atac cu bombă atomică. Secundă, după secundă, după secundă, Follett descrie cum ar arăta sfârșitul lumii și cum cel care apasă butonul devine, asemenea lui Oppehneimer, un „distrugător de lumi”.
Deși are peste 650 de pagini, este o carte ce se parcurge ușor și care poate atrage persoane ca mine, care nu sunt specialiști în domeniu, s-au săturat de breaking news și news alert, dar vor, totuși, să înțeleagă anumit evenimente internaționale.
Alta's World 