Răspunsul, din start, este NU. Asta în cazul în care nu vreți să mai citiți și restul textului. Însă mai jos vă dau contextul meu cu coduri presale.
Astăzi s-au pus în vânzare sau, mai bine zis, în pre-vânzare, biletele la show-ul Coldplay de anul viitor. Zic show-ul pentru că inițial au anunțat doar unul, dar era logic din cum și-au fixat spațiile dintre orașe că vor avea între 2 și 4 show-uri, în funcție de cerere. Și cu argumentul ăsta am încercat să-mi calmez toți cunoscuții stresați că se vor vinde ca pâinea caldă.
Și chiar dacă, în acest moment, site-ul Entertix.ro este echivalent în social media cu Diavolul însuși (luați orice postare despre concert și citiți comentariile sau uitați-vă pe la influencerii care fac trafic pe social cu acest topic), problema nu este în totalitate la ei. Ci tocmai la această isterie pe care codurile de presale o generează.
Într-o lume post-pandemică în care FOMO (n.r. Fear of Missing Out) nu mai este doar ceva despre care vorbesc, în glumă, millennialii și gen z-ii, ci un adevărat efect psihologic accentuat de tot ce am ratat cât am fost închiși în case și alimentat de social media, este logic că orice este mișto va fi dorit de oricine își și permite.
Așa a apărut, dacă ne uităm, turismul pentru excursii.
Lumea mea, înainte de codurile presale
La mine a început în 2018, cu Imagine Dragons la Stockholm, dar atunci nu-mi amintesc să fi existat coduri de presale. Singurele criterii în alegerea destinației au fost: zbor direct și că acolo mai erau locuri disponibile la un preț rezonabil.
După aceea am luat la twenty one pilots la Lisabona. Era toamna lui 2018, iar twenty one pilots venea după succesul răsunător al lui Blurryface cu un nou album, Trench. Însă, deși am cumpărat 2 bilete prin Ticketmaster, procesul a fost simplu: s-a anunțat ziua la care vor fi puse în vânzare, am făcut cont, m-am logat în ziua respectivă și am luat 2 bilete în categoria Standing, cu vreo 45-50 euro fiecare.
După aceea, la final de 2019, a venit rândul My Chemical Romance să își anunțe reuniunea. Din nou, cod de presale n-a existat nici atunci, dar era vorba despre MCR, formație a tuturor millennialilor foști emo, ca și mine de aktfek, cu puține spre deloc show-uri în Europa. Desigur, în ziua respectivă, biletele s-au vândut într-o oră. În aceeași perioadă, twenty one pilots urma să continue turneul pentru Trench și mi-am luat la scurt timp după MCR un bilet și la ei, așa cum îmi luasem la Lisabona. Simplu ca bună ziua.
PRE-SALE & FOMO
Însă după pandemie, am realizat că regulile jocului s-au schimbat. Cel puțin la formațiile pe care eu îmi doresc să le văd. Când twenty one pilots au anunțat că vor face doar 4 show-uri pentru Scaled and Icy în toată Europa, iar alea patru la Londra, am gustat pentru prima dată isteria generată de presale. Regulile nu au fost, evident, clare. Aveai site-ul pe care să te înscrii, aveai cele patru date. Nu ți se spunea că vei putea folosi codul doar pentru acele date pe care le bifasei. Desigur eu, naivă, am crezut că va merge la oricare și, nu știu cum, am bifat 2 din 4, iar asta doar pentru că n-am primit nicio confirmare pe mail și am zis să mai testez o dată,să văd dacă merge.
Timpii de așteptare au fost uriași. Ore întregi de stres și anxietate și, atunci când am prins, nici nu am mai avut timp să procesez că nu le-am ales la Standing, ci pe scaun. Atât de mare era nebunia.
Music of the Spheres aka. lupta pentru supraviețuire
Vara trecută, însă, aveam să văd lucrurile la un nivel stelar. Coldplay anunță 2 lucruri:
- Din 2025 nu mai fac muzică nouă
- Pun în vânzare bilete pentru turul european.
Video-uri de la partea americană a turneului lor mondial erau deja virale pe internet. Reel-uri supratitrate „De făcut o dată-n viață”, „N-ai simțit că ești viu dacă n-ai fost la un concert Coldplay” și tot așa.
Desigur, am făcut planuri în funcție de zborurile directe și de costurile cazărilor din orașele respective și am realizat că Milano este cea mai bună opțiune, urmată de Napoli, ca opțiune de rezervă.
Curând aveam să realizez că nu e chiar așa ușor precum visam. Precum fusesem obișnuită pre-pandemie.
Pentru că site-ul a dat drumul presale-ului fără să activeze harta interactivă, astfel că nu puteai selecta loc dorit și, deci finaliza procesul de plată. Am făcut eroarea de a da un refresh pentru a mă trezi pe locuri cu cifre peste sute de mii. Am păstrat câteva capturi, dar la un moment dat aveam mai bine de jumătate de milion de oameni în fața mea, la o coadă virtuală. În timp ce încercam să cumpăr bilete de pe două laptopuri și un telefon. În acea zi, m-am trezit din 2 în 2 ore peste noapte, ca să văd dacă am avansat. Nu avansam mai deloc. Abia undeva a doua zi la prânz mi-a venit locul. Iar orice bilet pe Ticketmaster era afișat ca indisponibil.
Cumva, nu mi-am pierdut speranța că voi reuși să găsesc ceva la resale, mai aproape de concerte, însă prețurile cu care Ticketmaster vindea un bilet de 100 de euro erau stelare. Uneori chiar și de 9-10 ori mai mult. Am ajuns să îi văd doar pentru că au suplimentat în Gothenburg cu încă 2 show-uri și cineva și-a vândut biletul pe stadion. Pentru că am avut șefi înțelegători și bani suficienți în cont să pot organiza o excursie cu trei săptămâni înainte.
Isteria Taylor Swift
În zilele cât am fost în Gothenburg, s-a deschis vânzarea pentru concertele Taylor Swift din Europa. Dar să vă vorbesc despre cum s-a făcut procesul de presale.
- Se anunță datele europene.
- Se anunță deschiderea înregistrării pentru coduri presale.
- Ți se comunică din start că nu toată lumea va primi un cod presale, cum toată Europa se bătea pe 15 orașe, era și imposibil să primească toți și să pice toate site-urile.
- Mă înscriu la presale pentru 15 locuri diferite.
- Sunt aleasă să particip la presale pentru doar 6 dintre ele.
- Vine ziua de marți, 11 iulie 2023. Încerc să prind ceva la Paris, însă sunt pe locul 580.000. Le pică site-ul și după ce aștept cu orele, primesc un anunț că se suspendă vânzarea și se va relua eșalonat, la o dată anterioară.
- Vine ziua de miercuri, 12 iulie 2023. Încerc din nou să prind pentru Munchen, Viena, Lisabona, Varșovia sau Stockholm. Este aproape imposibil. Pentru că sunt pe telefon, făcând switch între tab-uri, îmi dă refresh la tab-urile deschise și, de fiecare dată, sunt aruncată tot mai în spate la coadă.
- Reușesc, în cele din urmă, să aleg un bilet la Varșovia, de pe laptopul cuiva care mă însoțea. Bag codul, completez toate datele, dar pentru că nu sunt familiarizată cu Mac-ul persoanei, închid tab-ul și nu se finalizează procesul de achiziție.
- Reîncerc să folosesc codul unic, îmi zice că l-am folosit deja. Pentru că în sistem e asociat cu locul pentru care completasem datele, în pagina închisă.
- După multă isterie, scriu la platforma respectivă, niciun răspuns. Trec 2 ore și mi se comunică faptul că locul respectiv nu mai e al meu, pentru că nu am finalizat plata prin linkul primit pe mail, deși nu merge orice aș încerca linkul mă duce într-un tab gol. Abia atunci merge refolosit codul primit pentru presale.
- Cumpăr efectiv primul bilet din limita mea de buget, fără să mai analizez cât de ok e locul, dacă văd bine scena, pentru că ai doar 10 minute să treci prin tot procesul, de la selecție la plată, altfel pierzi locul. Pentru că deja sunt panicată că îl pierd și pe-ăsta.
Săptămâna trecută au redeschis, pe zile, vânzarea la Paris. Și de această dată, cozi de la câteva zeci de mii, la câteva sute de mii. Ore întregi de așteptare. Până îmi venea rândul, mai rămâneau doar pachetele VIP, cu prețuri între 200 și 1000 euro fiecare.
Coldplay în România
Era de așteptat că așa ceva va urma și la noi, însă din toată această nebunie, cel mai mult mi-a displăcut modul incomplet de comunicare al organizatorului. În teorie, scopul codurilor de presale e bun: ajută organizatorul și formația să știe cam cât de mare este interesul pentru un artist și, în funcție de asta, pot adăuga mai multe show-uri într-un oraș. Dar ar ajuta dacă oamenilor li s-ar explica asta, ca să nu își facă speranțe stelare.
În mod normal, oricât de demon e Ticketmaster și deși nu sunt deloc fană, pentru că folosește prețuri dinamice și multe mecanisme pentru a scoate extra profit de pe urma fanilor, ei comunică clar ziua și ora la care se desfășoară înscrierea pentru presale. Adică înscrierea pentru a primi cod.
La noi, pentru show-ul de la București, nu s-a comunicat asta. Au comunicat vag „înscrie-te aici” și cam atât. Nu au explicat clar care este procedura de la A la Z, iar multe persoane au înțeles că azi va începe înscrierea pentru presale.
Nu au comunicat nici site-urile pe care va avea loc presale-ul, deși le-am scris chiar și în comentarii să îi întreb. Cu toate acestea, au făcut ad-uri și pe iaBilet și pe Entertix.ro, pe care le-am văzut chiar din ziua în care au anunțat că vor veni cei de la Coldplay în România.
Cu toate acestea, site-ul Entertix.ro s-a mișcat decent. Am văzut atât de multe chestii nasoale la Ticketmaster, încât experiența Entertix mi se pare comparabilă cu cea de la eBilet.pl, prin care am luat biletul la Taylor Swift.
Alocare aleatorie la coada virtuală
Oricine e familiar cu ce înseamnă isteria presale știe că în „coada” virtuală vei fi alocat random. De exemplu, eu am intrat cu 8 minute înainte și am fost pe locul 6000 și ceva, iar alte persoane cu care am vorbit „s-au pus la coadă” cu 30 minute, o oră și aveau zeci de mii de persoane în față.
Dincolo de frustrare și de sentimentul de nedreptate, cum vorbeam cu cineva chiar înainte de vânzarea de azi, pentru mentalul colectiv al românilor, unde statul la coadă este asociat cu niște vremuri grele și inimaginabile pentru cineva născut, ca mine, după căderea comunismului, o astfel de experiență, urmată de a nu prinde bilet deloc sau a găsi doar „ce rămâne” (care, de obicei, înseamnă pachete VIP), este o experiență mai mult decât neplăcută și frustrantă.
Însă dincolo de această furie, se vede lipsa de experiență a noastră, ca popor, cu formații care creează o astfel de cerere uriașă – iar aici vine partea de vină a organizatorului, care dacă ar fi comunicat transparent și complet, ar fi putut să îi facă să înțeleagă din timp acest proces și să nu ajungă în situația de a nu găsi bilete după ce au așteptat ore-ntregi online.
A doua problemă a lipsei comunicării complete este că, tocmai din neștiință, au fost oameni care au căutat pe Google bilete și au dat click pe primul link, adică cel al site-ului cunoscut drept țepar de talie mondială, Viagogo. Mai mult de-atât, o bucată a presei s-a grăbit repede să facă trafic cu titluri de scandal de genul: „Cel mai ieftin bilet la Coldplay costă cât salariul mediu în România”, fără să consulte mai întâi organizatorul cu privire la acuratețea informațiilor, ceea ce a alimentat și mai mult stresul oamenilor legat de prețuri și manipulându-i indirect spre acel site cu zero credibilitate și prețuri strigătoare la cer.
Da, mi se pare incredibil că o formație de talia Coldplay vine, în sfârșit, la noi. Cine știe, poate deschide calea pentru Taylor Swift, Adele și alți artiști care vând stadioane în doar câteva ore, în afară.
Însă cred că mai avem puțin de lucrat la comunicarea și educarea publicului înainte să se pună în vânzare biletele.
Alta's World 